03.RUGA ŞI MĂRTURISIREA
Ruga pregăteşte sufletul pentru primirea iertării de la Domnul , dar şi pentru a oferi iertare celor care ne-au greşit.
Avem nevoie în principal de trei tipuri de hrană - pentru trup, minte şi suflet, Şi iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşelile greşiţilor noştri. Cu toate că este o afirmaţie foarte limpede, există probleme serioase în înţelegerea ei. În general, oamenii cer îndurare pentru orice greşeală a lor şi cer să fie pedepsite greşelile celorlalţi, mai ales dacă au fost atinşi direct de către acestea. Omul superior iartă greşelile celorlalţi şi cere să fie pedepsit aspru pentru greşelile proprii Unii au scris cărţi întregi numai despre iertare. emisiuni de televiziune în care se urmăreşte exersarea aceleiaşi calităţi nobile - puterea de a ierta. Ca să poată ierta, omul trebuie să aibă o înţelegere superioară, să fie cît mai puţin egoist, şi să deţină un control perfect asupra Eului. Pentru a avea aceste calităţi trebuie să fie preocupat cu adevărat de îndumnezeire, altfel va exista tot timpul o limită de la care nu va mai accepta să ierte. Mulţi oameni spun că au puterea de a ierta, dar „să nu se depăşească o anumită limită".
Atît timp cît anumite greşeli ale celorlalţi nu ne afectează prea mult egoul, suntem iertători, mai ales că asta "cade bine" la imaginea personală. De cîte ori să-l iert pe cel care-mi greşeşte? De şapte ori? - îl întreabă sfîntul apostol Petru pe Iisus. De şaptezeci de ori cîte şapte - îi răspunde Iisus sugerînd că iertarea nu trebuie să cunoască limite. Dacă Dumnezeu este pe locul întîi în viaţa unui om atunci el înţelege că numai Dumnezeu poate ierta. Puterea de a ierta vine tot de la El, dar ca să o poţi primi trebuie să-ţi deschizi sufletul şi asta se poate face numai iertînd tu însuţi.
Apoi, cererea de a i se ierta greşelile proprii presupune că deja omul este conştient de faptul că a greşit. A fi conştient de greşelile sale este un pas important în dezvoltarea sufletului. Apoi cu mult mai important este ca omul să ajungă să ceară iertare pentru greşelile sale. Aici se dă o lovitura serioasă orgoliului, principalul soldat al egoului. Orgoliul ne consumă cele mai multe resurse vitale, el ne îndeamnă la cele mai mari prostii în viaţă şi tot el ne face să ne închidem ferestre deschise cîndva spre paradis.
Iertarea se cere nu la modul general ci prin rostirea păcatelor individual, pe nume. Aceasta avertizează memoria să acţioneze asupra fiinţei de a nu le mai repeta, datorită disconfortului de a cere iertare.
Nu îţi place când cei care vrei să aibă o imagine bună despre tine află că tu nu eşti aşa cum ar trebui. Asta se întâmplă şi cu Domnul.
Pocăinţa este principala metodă de transformare în creştinism. Ea a fost propovăduită de Ioan Botezătorul. Foarte mulţi creştini trec peste etapa lui Ioan Botezătorul considerîndu-se pregătiţi pentru învăţătura lui Iisus. Nimic mai fals! Orice om care vrea să se transforme profund trebuie să înveţe să se pocăiască, adică să ajungă să-şi recunoască greşelile şi să aibă curajul să ceară iertare pentru ele.
IERTAREA, O CONDIŢIE A PRIMIRII IERTĂRII
„NE IARTĂ NOUĂ GREŞELILE NOASTRE PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOŞTRI.”
1. Această cerere adresată Tatălui nostru ceresc atinge aspectul cel mai delicat al problematicii omului.
a. Acela de a ierta pe cei care ne-au greşit. b. Constituie un test autentic al afirmaţiilor noastre de a fi fost născuţi din nou.
2. Domnul admite existenţa acestei probleme în cadrul relaţiilor interumane:
a. Dar ne avertizează cu privire la pericolul existenţei unei atitudini neiertătoare faţă de aceia care ne-au greşit - Mat. 6,15.
b. „Şi când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” - Marcu 11,25.
Un spirit iertător menţine deschis canalul de comunicaţie al rugăciunii, în timp ce o animozitate o ranchiună sau o supărare blochează acest canal, îl închide.
Sinceritatea intenţiei nu scuză deloc reţinerea de a mărturisi greşeala. E. W
IERTAREA PE CARE O PRIMIM DIN PARTEA TATĂLUI NOSTRU CERESC DEPINDE DE ATITUDINEA FAŢĂ DE ACEIA CARE NE-AU GREŞT
1. Chiar şi Petru a întâmpinat greutăţi în a admite această condiţie divină care ne este pusă pentru a primi la rându-ne iertarea.
a. „De câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu îţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” - Mat. 18,21-22.
b. pasaje biblice care se ocupă cu acest subiect important - Mat. 6,15; 18,35; Marcu 11,25-26; Luca 6,37; 17,3.4; 2 Cor. 2,7-10.
2. descoperă existenţa unei duble vinovăţii din partea noastră:
a. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu; noi suntem vinovaţi de păcatul neglijenţei.
b. Noi suntem vinovaţi de păcatul neglijenţei pentru că am păcătuit împotriva semenilor noştri.
3. Ne învaţă să comparăm cele ce ne-au greşit alţii cu răul pe care l-au săvârşit împotriva Tatălui nostru ceresc.
a. Acest lucru arată natura gravă a păcatului; arată că păcatul lucrează pe două căi împotriva lui Dumnezeu şi împotriva semenilor noştri.
b. Cât de mult este influenţată o persoană care locuieşte în mijlocul bărbaţilor şi femeilor păcătoase! - Is. 6,5. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
4. O dublă vinovăţie implică o iertare dublă.
a. Cuprinde iertarea pe care o căutăm la Dumnezeu.
b. Şi iertarea ale cărei limite le extindem până la aceia care au păcătuit împotriva noastră.
c. Mica 7,18.19. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! 19 El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
d. relatarea despre fiul risipitor, asupra atitudinii tatălui său şi aceea a fratelui său mai mare - Luca 15,1132.
e. Isaia 38,17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! 18 Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. 19 Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
C. ACEASTĂ CERERE CONSTITUIE O ADEVĂRATĂ PROVOCARE
1. Iartă-ne aşa cum şi noi iertăm:
a. Noi cerem Tatălui nostru să ne ierte pentru că noi am iertat deja din inimă, pe aceia care ne-au greşit nouă. Dacă nu ne punem lucrurile în orânduială cu ceilalţi şi nu ajungem să facem lucrul acesta, în cele din urmă, nu suntem pregătiţi să venim înaintea lui Dumnezeu şi să căutăm iertare din partea Lui.
2. La ce concluzie ne conduce această cerere:
a. Ne învaţă să avem în fiecare moment al vieţii noastre o atitudine iertătoare faţă de ceilalţi - „de şaptezeci de ori câte şapte”.
b. Arată că este imposibil pentru noi să ţinem supărare împotriva altora şi totuşi să fim într-o relaţie bună cu Dumnezeu.
c. Când există un asemenea gen de relaţii, lumea va cunoaşte cu adevărat că noi umblăm cu Isus.
„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus.” Filip 2,5
(1) El a iertat până la ultima Sa suflare - Luca 23,34.
(2) El mijloceşte pentru păcătoşi, stând la dreapta lui Dumnezeu, cât este ziua de lungă clipă de clipă. Aceasta constituie o parte a lucrării Sale săvârşite în sanctuarul ceresc - 1 Ioan 2,1-3; 1 Tim. 2,1-5.
„Doamne, învaţă-mă cum să mă raportez pe mine însumi la ceilalţi astfel ca să pot cunoaşte modul în care să mă raportez pe mine însumi la Tine.”
b. Dumnezeu va asculta rugăciunea dacă este înălţată într-un spirit de sinceritate şi de adevăr.
Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau aşa când cerem să fim izbăviţi de păcat. Este voia Lui să ne cureţe de păcat, să ne facă pe toţi copii ai Săi şi în stare să ducem o viaţă de sfinţenie. D V
El nu respinge nici un suflet înlăcrimat şi pocăit
Astăzi, El stă în faţa altarului îndurării, înfăţişându-I lui Dumnezeu rugăciunile celor care doresc ajutorul Său. El nu respinge nici un suflet înlăcrimat şi pocăit. El va oferi iertare tuturor celor care vin la El pentru îndurare şi refacere. …
Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât şi nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuşi auzit. Nici un strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu va consta în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în relaţia de legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsaţi în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi.…DV VINDEC SUFLET