10.MÂNCAREA ŞI RUGA
Unii sunt continuu neliniştiţi ca nu cumva hrana lor, oricât de simplă şi sănătoasă ar fi, să le facă rău. Daţi-mi voie să le spun acestora: Să nu vă mai gândiţi că hrana pe care o consumaţi vă face rău; nu vă mai gândiţi deloc la acest lucru. Mâncaţi după cum judecaţi că este cel mai bine; şi, după ce aţi rugat pe Domnul să binecuvânteze hrana pentru întărirea corpului vostru, să credeţi că El aude rugăciunea şi fiţi liniştiţi. DIETĂ 5
Hristos nu S-a rugat ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume, ci să fie păziţi de rău - să poată fi feriţi, ca să nu cedeze ispitelor pe care aveau să le întâlnească la fiecare pas. Aceasta este o rugăciune care ar trebui înălţată de fiecare tată şi mamă. Însă ar trebui ei să se roage lui Dumnezeu în favoarea copiilor lor şi apoi să-i lase pe aceştia să facă ce poftesc? Ar trebui ei să răsfeţe apetitul până când acesta capătă stăpânire deplină şi apoi să se apuce să-şi înfrâneze copiii? Nu; ar trebui să-i înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine încă din leagăn. Asupra mamei trebuie să apese în cea mai mare parte responsabilitatea acestei lucrări.
Cea mai gingaşă legătură pământească este aceea dintre mamă şi copilul ei. Copilul este mai repede impresionat de viaţa şi exemplul mamei decât de acela al tatălui din pricina acestei legături mai puternice şi mai delicate. Totuşi, responsabilitatea mamei este grea şi ea ar trebui să aibă ajutorul neîntrerupt al tatălui. DIETĂ 13
Dacă apetitul nostru strigă după carnea animalelor moarte, este necesar să postim şi să ne rugăm ca Domnul să ne dea harul Său pentru a ne tăgădui poftele trupeşti care se războiesc cu sufletul. DIETĂ 23
Cei care au obiceiul de a folosi ceaiul, cafeaua, tutunul, opiul sau băuturile spirtoase nu se pot închina lui Dumnezeu când sunt privaţi de viciul cu care sunt deprinşi. Dacă se angajează în actul de închinare faţă de Dumnezeu în timp ce sunt lipsiţi de aceste stimulente, harul divin nu are nici o putere de a le anima, înviora sau spiritualiza rugăciunile sau mărturiile. Aceşti creştini cu numele ar trebui să ia seama la obiectul care le aduce încântare. Este de sus sau de jos? DIETĂ 24
O bătălie împotriva obiceiului folosirii oţetului Letter 70, 1911 6. …Pari să ai o dorinţă sinceră de a-ţi duce până la capăt mântuirea, cu frică şi cutremur. Te încurajez să faci acest lucru. Te sfătuiesc să laşi deoparte tot ce te-ar determina să faci pe jumătate lucrarea de a căuta Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa. Îndepărtează orice îngăduinţă care te-ar împiedica în lucrarea prin care să obţii biruinţa. Cere rugăciunile celor care pot înţelege nevoia ta de ajutor.
A existat o vreme în care eram într-o situaţie asemănătoare în unele privinţe cu cea în care te afli tu. Îmi satisfăcusem pofta pentru oţet. Însă am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să birui această poftă. M-am luptat cu ispita, hotărâtă să nu fiu stăpânită de acest obicei.
Săptămâni în şir am fost bolnavă; dar am spus iarăşi şi iarăşi: Domnul ştie totul despre acest lucru. Dacă mor, mor; dar nu voi ceda în faţa acestei dorinţe. Lupta a continuat şi am fost teribil de afectată timp de mai multe săptămâni. Toţi au crezut că-mi va fi cu neputinţă să supravieţuiesc. Să fii încredinţată că noi L-am căutat pe Domnul cu mult zel. Au fost înălţate cele mai arzătoare rugăciuni pentru vindecarea mea. Am continuat să mă împotrivesc dorinţei de a consuma oţet şi în cele din urmă am biruit. Acum nu am nici o pornire de a gusta aşa ceva. Această experienţă a fost din multe puncte de vedere foarte valoroasă pentru mine. Am obţinut o biruinţă deplină.
… Când îţi concentrezi voinţa cu hotărâre să te desparţi de această îngăduinţă, vei primi de la Dumnezeu ajutorul de care ai nevoie. Încearcă aceasta, sora mea.
Atâta vreme cât recunoşti acest obicei şi ţi-l satisfaci, Satana îşi va păstra puterea asupra voinţei tale şi o va aduce la ascultare faţă de el. Dacă însă te vei hotărî să învingi, Domnul te va vindeca şi îţi va da putere să te împotriveşti oricărei ispite. Să-ţi aminteşti mereu că Hristos este Mântuitorul şi Păzitorul tău. DIETĂ APENDICE
Postul
"Când postiţi să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii." Matei 6,16
Postul pe care îl recomandă Cuvântul lui Dumnezeu este mult mai mult decât o formă. El nu constă numai în a lăsa la o parte mâncarea, în a te îmbrăca în sac şi în a-ţi presăra cenuşă pe cap. Acela care posteşte, având adevărata părere de rău din cauza păcatului, nu umblă niciodată după laudă.
Ţinta postului pe care Dumnezeu ne îndeamnă să-l ţinem nu este de a ne chinui trupul pentru păcatul sufletului, ci de a ne ajuta să ne dăm seama de caracterul grav al păcatului, umilindu-ne inima înaintea lui Dumnezeu şi primind harul Său iertător. Porunca Sa către Israel era aceasta: "Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru." (Ioel 2,13).
Postul nu ne va fi de nici un folos pentru a face pocăinţă sau a ne măguli că, prin propriile noastre fapte, vom merita sau vom cumpăra o moştenire între cei sfinţi. Când I s-a adresat Domnului întrebarea: "Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?", El a răspuns: "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El." (Ioan 6,28-29). Pocăinţa este întoarcerea de la eul personal spre Hristos, şi, dacă Îl primim pe Hristos aşa încât, prin credinţă, El să-Şi poată trăi viaţa în noi, faptele bune se vor vedea.
Isus zicea: "Tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să arăţi că posteşti, nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns" (Matei 6,17-18). Ceea ce se face pentru slava lui Dumnezeu trebuie să se facă cu bucurie, nu cu inima tristă şi posomorâtă. În religia Domnului Isus nu este nimic posomorât. Dacă printr-o atitudine de murmurare, creştinii lasă impresia că au fost dezamăgiţi de Domnul lor, ei dau o mărturie falsă despre caracterul Său şi pun argumente în gura vrăjmaşilor Săi. Deşi prin cuvinte au pretenţia că Dumnezeu este Tatăl lor, totuşi, printr-o înfăţişare tristă şi posomorâtă ei se prezintă lumii ca nişte orfani.
Domnul doreşte să facem ca serviciul Său să apară atrăgător, cum şi este în realitate. Să faci ca tăgăduirea de sine şi frământările ascunse ale inimii să fie descoperite numai Mântuitorului. Să faci ca poverile să fie aduse la piciorul crucii şi să mergi înainte pe cărare, bucurându-te în iubirea Aceluia care te-a iubit cel dintâi. Poate că oamenii nu vor cunoaşte niciodată lucrarea care se săvârşeşte în ascuns între un suflet şi Dumnezeu, dar urmarea lucrării Duhului asupra inimii va fi văzută de toţi, pentru că "Acela care vede în ascuns, îţi va răsplăti".
CUGETĂRI CAP 5 …………
Pentru anumite lucruri, postul şi rugăciunea sunt recomandate şi potrivite. În mâna lui Dumnezeu, acestea sunt un mijloc de curăţire a inimii şi de a crea o structură mintală receptivă. Primim răspunsuri la rugăciunile noastre pentru că ne smerim sufletele înaintea lui Dumnezeu. DIETA10
Spiritul adevărat de post şi rugăciune este spiritul care predă lui Dumnezeu mintea, inima şi voinţa.