14.RUGA TA ŞI PĂCATUL TĂU
Şi nu ne duce pe noi în ispită. SAU nu ne lăsa să cădem în ispită. Dumnezeu nu te poate "ispiti", ci numai Satana ar fi în stare de aşa ceva şi, ca atare, se optează pentru a doua variantă.
Dumnezeu este de acord ca Satana să ne ispitească (vezi cazul lui Iov). Ispitele sunt examenele pe care trebuie să le susţinem de-a lungul uceniciei. Ele au un dublu rol: ne verifică aptitudinile, dar le şi formează. Tot timpul avem de făcut efortul de a sublima pasiunile instinctuale şi de a transforma pe de-a-ntregul partea firească a fiinţei. Cuvîntul ispită a căpătat un sens peiorativ numai după ce s-a constatat că majoritatea oamenilor cad la aceste încercări,
iar pe de altă parte, orice ispită cere să facem eforturi pentru a o depăşi, ceea ce implică să părăsim confortul vieţii obişnuite.
Prima variantă şi nu ne duce pe noi în ispită este mai potrivită pentru oamenii laşi şi fricoşi. Le este teamă de ispite.
A doua variantă şi nu ne lăsa să cădem în ispită este mult mai realistă pentru că ceea ce cerem noi este doar ajutorul de a nu cădea la încercarea prin care trebuie să trecem şi nu cerem să nu mai fim puşi la încercare.
Nu fugim din faţa încercărilor, ci căutăm să le înţelegem şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le depăşim, să trecem dincolo de ele.
Şi ne fereşte (sau izbăveşte) de cel rău şi viclean. Aici cred că Iisus vrea să coboare în micimea fiinţei umane. În contrast cu începutul rugăciunii, unde totul este transfigurare, la sfîrşit suntem doar oameni, cu frici şi dorinţe, cu calităţi si metehne. Dacă rugăciunea nu ar fi avut şi această dimensiune umană cred ca n-ar fi avut succesul pe care îl are.
Dacă vrei să transformi un om trebuie să cobori pînă la nivelul lui de conştiinţă, trebuie să-i vorbeşti pe înţeles . Finalul rugăciunii şi nu ne lăsa să cădem în ispită/ şi ne izbăveşte de cel rău şi viclean este cererea firească, a oricărui om, de orice condiţie, care a obosit de-atîta luptă, de-atîtea greutăţi. Ar mai putea fi vorba aici, de cererea unui om care a descoperit pacea în suflet ca urmare a paşilor făcuţi în prima parte a rugăciunii şi care ar dori acum să rămînă aici, în Împăraţia Cerurilor, oarecum într-un mod asemănător în care Petru vroia să rămînă pe munte după schimbarea la faţă a lui Iisus.
Faptul că este o rugăciune totală, unica pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus, s-a dovedit şi prin efectele miraculoase pe care le-a avut de-a lungul secolelor în mii şi mii de cazuri.
ISPITA
„ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ.”
Adevărata semnificaţie şi cea originală a cuvântului „ispită” este aceea de încercare sau test. Aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Avraam Gen. 22,1-12. De asemenea în experienţa copiilor lui Israel . Ex. 16,4; 20,20.
Scopul aşezării pomului cunoştinţei binelui şi răului în grădina Edenului a fost acela de a testa pe Adam şi pe Eva. Ei fuseseră creaţi ca fiinţe cu liberul arbitru. Şi Dumnezeu S-a îngrijit de un mijloc pentru ca ei să îşi afirme loialitatea lor faţă de Creatorul lor.
„ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ” De ce această cerere?
Biblia învaţă că nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” - Iac. 1,13.
Acest cuvânt „rău” explică motivul care stă la baza cererii noastre. „Şi nu ne duce pe noi în ispita celui rău ca el să ne conducă la neascultare.” Dumnezeu poate îngădui testarea copiilor Săi. A permis lui Satana să-l încerce pe Iov pentru a aduce loialitatea sa de neclintit faţă de Dumnezeul său - Iov 13,15; 1,1-3.
De asemenea, acest lucru este valabil şi în cazul Fiului omului - Mat. 4,1-9; Luca 4,1-8.
Cererea noastră adresată către Tatăl nostru ceresc: „Şi nu ne duce pe noi în ispită” porneşte de la ideea că noi conştientizăm propria noastră stare de slăbiciune.
Dacă Petru şi-ar fi dat seama de slăbiciunea sa, El s-ar fi rugat adresând cererea conţinută în textul nostru. Isus ştia ce urma să se întâmple cu Petru şi i-a spus mai dinainte din pricina stricăciunii caracterului nostru. Luca 22:31 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
„Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit” - Iac. 1,14.
Acest lucru a fost confirmat în cazul experienţei lui David.
Acest lucru este valabil în cazul celor care sunt stăpâniţi de o gândire firească.Rom. 8,6-8.
TATĂL NOSTRU CERESC A PREVĂZUT UN ADĂPOST CONTRA ISPITEI CELUI RĂU
Să fim cu băgare se seamă în fiecare moment de veghere al vieţii noastre.
„Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită”; Duhul în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Mat. 26,41.
„Veghez şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.” Ps. 102,7.
Atunci când, din punct de vedere spiritual am adormit, tocmai atunci duşmanul sufletelor noastre se furişează înlăuntrul inimii şi ne capturează prin vicleşugurile sale.
Ţineţi-vă aproape de Domnul vieţii noastre, Isus Hristos: Dacă Eva s-ar fi ţinut aproape de Adam, şarpele nu ar fi putut avea posibilitatea să o amăgească aşa cum a făcut-o în cele din urmă. Mântuitorul nostru ne prezintă condiţiile privitoare la siguranţa noastră în Ioan 15,1-11 - „Rămâneţi în Mine”. El este marea taină în ceea ce priveşte puterea de ocrotire a sfinţilor împotriva ispitei - Prov. 18,10.
patru locuri de adăpost împotriva ispitei de a face răul.
Cuvântul lui Dumnezeu este scutul nostru de apărare împotriva lui Satana. Isus l-a folosit şi a izbândit - Mat. 4,1-9.
Rugăciunea zeloasă şi stăruitoare constituie o altă cerinţă obligatorie pentru ca sfinţii să poată fi în siguranţă faţă de ispită - Mat. 26,41.
Altarul de familie este o cerinţă obligatorie pentru ca familia să poată găsi adăpost împotriva păcatului. Altarul de familie este locul unde aşezăm la picioarele Domnului toate planurile, trebuinţele şi slăbiciunile noastre pe care I le încredinţăm Lui.
Părtăşia dintre cei sfinţi este un adăpost binecuvântat într-un mod deosebit împotriva ispitei. Când venim laolaltă cu sfinţii în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi în rugăciune, nu mai putem avea nici timp, nici dorinţă de a săvârşi acele lucruri care să facă pe oameni să păcătuiască.
Atunci când ne rugăm: „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, noi declarăm că ne încredem cu totul în puterea Domnului pentru a fi ocrotiţi şi când facem lucrul acesta nu trebuie să avem nici cel mai mic simţământ de teamă .