Poziţia biblică în înţelegerea predestinaţiei.
- Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (1 Tim. 2, 3.4; 1 Petru 3, 9; Mat. 11, 28; Ioan 3, 16; Ioan 6, 37.40).
- Dumnezeu a înzestrat pe toţi oamenii cu libertatea de alegere morală şi le cere s-o exercite (Deut. 30, 15.19; Isaia 1, 18-20; Mat. 23, 37).
- Predestinaţia arbitrară nu poate fi armonizată cu caracterul nepărtinitor, drept şi iubitor al lui Dumnezeu şi anulează temeiul judecăţii (Gen. 18, 23; Psalmi 145, 17).
- Acest fel de predestinaţie ar lipsi pe om de demnitate, responsabilitate şi posibilitate de dezvoltare inteligentă.
- Dacă mântuirea nu depinde de alegere, jertfa lui Isus Hristos nu are nici o justificare.
- Cunoaşterea viitorului nu presupune predeterminarea lui decât pentru cei ce aleg să fie determinaţi – Rom. 8, 29
Dumnezeu caută să ne convingă să-L acceptăm ca Domn.
- El ne arată urmările păcatului în istoria societăţii şi în viaţa personală (Gal. 6, 7.8);
- Ne descoperă consecinţele benefice ale ascultării (Evrei 11, 24-26) atât în această viaţă, cât şi în viaţa viitoare (1 Cor. 2, 9).
- Ne atrage atenţia asupra pericolelor amânării (Luca 13, 24-25; Evrei 3, 12.13; Ioel 2, 12.13).
- Însă forţa supremă de atracţie spre Dumnezeu este lumina crucii lui Isus Hristos. Nu există argument mai puternic în favoarea pocăinţei decât dragostea mântuitoare,
Să nu înăbuşim apelul Duhului Sfânt!
Zilele lui Noe constituie un exemplu privitor la efectele păcatului şi la dreptatea lui Dumnezeu (Mat. 24, 36-39). Să nu ne lăsăm influenţaţi în rău de cei din jur. Să nu amânăm pentru viitor ceea ce simţim că trebuie să facem astăzi. Boala nu se vindecă mai uşor dacă este amânat tratamentul. De aceea mesajul cel mai demn de luat în seamă este „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi...”! – Isaia 55, 6.