Ne puteți urmări în fiecare săptămână în direct pe Facebook.
Parafrazând întrebarea Mântuitorului pusă ucenicilor: "Şi voi cine ziceţi că Sunt?", aşez şi eu înaintea ta, iubite cititor, întrebarea: "Tu, ce crezi că este colportorul?" Despre ce zic vei afla din rândurile care urmează.
Odata o maimuta din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis:
Citește mai departe...Ce este biserica? În general, biserica este o societate de credincioşi care au aceeaşi doctrină, fac parte din aceeaşi organizaţie şi se supun aceleiaşi autorităţi, având aceleaşi ritualuri. Biserica are două aspecte: unul vizibil şi unul invizibil. Primul cuprinde pe toţi credincioşii care aparţin unei organizaţii. Al doilea include pe adevăraţii credincioşi care întreţin o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos. În orice biserică vizibilă sunt şi oameni nesinceri. Chiar şi în prima biserică creştină sau între cei doisprezece ucenici au fost persoane care nu erau cu toată inima de partea lui Isus.
Citește mai departe...Oamenilor le place să-şi amintească de lucrurile importante: naşteri, căsătorii, absolviri, zile naţionale. Aceste ocazii dau ocazie la reflecţii, solidaritate, mulţumiri, încurajări, hotărâri noi, prilejuri de a modifica sau a îndrepta ceva. Şi Dumnezeu a stabilit amintiri, prilejuri pentru reînnoirea angajamentelor şi împrospătarea entuziasmului. Ieşirea din Egipt, experienţe din peregrinajul prin
Citește mai departe...Intervievat: Rarinca Irina
- Studenta anul II Fac.de Matematica, Bucuresti
Aflându-ma zi de zi printre oameni, în mijloacele de transport în comun, sau în locuri extrem de aglomerate, mi-a fost imposibil sa nu observ tot felul de conflicte ce rasareau ca din pamânt. Încercând sa descopar cauzele ce-au generat aceste conflicte, mintea mi s-a îndreptat catre personalitatile puternice si reliefatul EU al celor implicati. M-am întrebat de ce exista atât de putina cedare, renuntare, îngaduinta...
B.B: Buna Irina, spune-mi te rog, crezi ca este posibila o totala renuntare la sine în favoarea celorlalti?
Citește mai departe...
Ceva care sa ma atraga la el nu avea...chiar nu avea nimic care sa ma atraga: nu avea un costum de calitate...nici pantofii nu erau cine stie ce...si totusi. Era si este cunoscut de toata lumea...
Citește mai departe...Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei şi echilibrului în natură, societate şi în viaţa spirituală. Ordinea se întemeiază pe dragoste, dreptate şi bunătate. Cea mai mare poruncă cere să iubeşti (Luca 10, 27; Mat. 22, 37.38). Ea este eternă, afirmată puternic în Vechiul Testament (Deut. 6, 4-5) şi repetată în Noul Testament – Ioan 13, 34. Poruncile Decalogului arată felul în care se manifestă dragostea în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii (Exod 20, 2-17). Ele cer respect şi închinare faţă de Fiinţa supremă
Citește mai departe... Salvarea sau mântuirea este readucerea omului la starea de la care a căzut prin sfidarea autorităţii lui Dumnezeu. Salvarea constituie un proces care se desfăşoară în general pe tot parcursul istoriei mântuirii şi în particular cu fiecare persoană care poate fi recuperată. Preţul mântuirii este inestimabil.
În Biblie mântuirea (salvarea) este prezentată credincioşilor ca având loc în trecut (1 Tim. 1, 9), desfăşurându-se în prezent (Fil. 2, 12) şi completându-se în viitor (1 Petru 1, 5.9). Procesul îl iniţiază Dumnezeu (Rom. 5, 8) şi tot El îl continuă (Rom. 5, 10). Sursa mântuirii este harul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8.9), preţul plătit este sângele Domnului Hristos (1 Petru 1, 18.19), viaţa Celui nevinovat în locul celor vinovaţi (2Cor. 5, 21), calea prin care se obţine este credinţa vie şi lucrătoare (Efes. 2, 8; Gal. 5, 6).
Citește mai departe...
Caracterul este ansamblul însuşirilor esenţiale şi stabile care definesc relaţia persoanei cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul ambiant şi cu sine însuşi. Este omul cu defectele şi calităţile sale, cu succese şi lipsuri.
Să enumerăm câteva însuşiri pozitive: onestitate, principialitate, nepărtinire, cinste, dragoste de oameni, respect faţă de adevăr, curaj, hărnicie, ordine, punctualitate, perseverenţă, demnitate, modestie, bunătate, răbdare, blândeţe, conştiinciozitate, stăpânire de sine, etc. Toate aceste caracteristici pozitive au opusul lor.
Formarea unui caracter creştin este sarcina întregii vieţi.
Procesul de formare cuprinde eliminarea deprinderilor rele şi formarea celor bune. Pentru reuşită e nevoie de respectarea unor condiţii: alegerea unei direcţii corecte, consecvenţă şi perseverenţă în urmărirea scopului, evaluare şi eventual corectare şi conlucrare cu Dumnezeu.
Invervievat: Fratele George Uba
B.B.: Ce parere aveti despre conceptia: "Trebuie sa ne cunoastem înainte!":?
G. U.: Pretentia de "a ne cunoaste înainte" în ideea potrivirii sexuale este asezata pe o conceptie falsa , aceea ca pot fi disfunctii care sa arunce în aer o casnicie, daca nu s-a facut proba înainte de evenimentul dorit de cei doi: casatoria. Cazurile de nepotrivire (a se citi disfunctii patologice) sunt foarte rare,
Citește mai departe...Parinti, luati-va timp pentru copii vostri! Jucati-va cu ei, vorbiti cu ei!
Acesta nu este timp pierdut, ci castigat. Asa ii veti ajuta sa treaca mai usor prin greutatile vietii, cladind in sufletul lor iubire si respect fata de voi. Un copil crescut astfel, va fi iubit si respectat de cei din jur, iar el va va iubi chiar si atunci cand drumurile il vor purta departe.
Si nu uitati: roata se intoarce.
Citește mai departe...Daniela Dorcea
"Învata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze si când va îmbâtrâni nu se va abate de la ea." (Proverbe 22,6)
Cu câta bucurie primeste o familie vestea ca numarul membrilor ei se va mari cu unu! Apoi, cu câta grija viitorii parinti se îngrijesc pentru ca pruncul sa se dezvolte sanatos! Cu câta emotie asteapta ei aparitia pe lume a copilului lor, dorindu-si nu neaparat sa fie baiat sau fata, ci sa fîe sanatos, iar mama sa-1 poata creste bine! Dar... exista un dar care poate umbri aceste sentimente ale persoanelor care le experimenteaza.
Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înţeles că va dobândi o stare de existenţă superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârşit în caracter după cum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înţelepciune, putere şi existenţă veşnică.
Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa şi dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepţii.
Ce ne spune experienta omenirii, dupa cum am vazut, realitatea, este indiscutabila valoarea vietii fiecarui om, a individului a intarziatului mintal, a copilului mic si a fatului.
Dar valoarea vietii este calcata in picioare nu atat de paturile marginalizate ale societatii cat de lumea personalitatii progresiste care face din fapta sa logica si ideological pentru ceilalti, in numele “PROGRESULUI", un mod arbitrar si de la sine putere isi asuma raspunderea sa prezinte si sa perverteasca constiinta omenirii intregi.
Citește mai departe...
De ce sa te alegem pe Tine, Isuse?
Tu nu stii fotbal, nici tangou si nici razboi
De ce sa te urmam?
Când niciodata n-ai venit cu noi prin discoteci
Si niciodata n-ai dansat.
Sunt momente din viata mea în care ma "opresc" si ma debarasez de tot ce este în jur pentru a crea câteva clipe de discutie cu mine.
Ma-ntreb ce vreau sa fac mai departe, îmi pun tinte noi si-mi fac planuri pe care doresc sa le pun în aplicare ... si ma-ntreb în cele din urma. "Cine sunt eu?"
În acest editorial va invit la un dialog cu noi însine ca sa aflam "Cine suntem noi? Ce reprezentam?"
Citește mai departe...Pentru mântuirea noastră Domnul Hristos este cea mai importantă persoană din Univers. Ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat, fără de început şi fără de sfârşit, atotputernic, atotştiutor şi neschimbător, deopotrivă cu Tatăl (Ioan 5, 18), jertfă de ispăşire, Marele nostru Preot şi Mijlocitor, Dumnezeu întrupat şi Împărat al împăraţilor, este Persoana fără egal în tot universul.
Subordonarea lui Isus Hristos faţă de Tatăl
Dintotdeauna Domnul Hristos a fost Dumnezeu adevărat. Niciodată n-a devenit Dumnezeu prin naştere sau creaţie. Dar pentru a noastră mântuire, pentru a putea fi ispitit şi a ne înlocui pe oameni, El trebuia să devină om. Astfel, măcar că avea natură divină, a decis împreună cu Tatăl să renunţe la exercitarea independentă a divinităţii Sale (Fil. 2, 6-7), deşi nu Isus s-a interzis accesul la exercitarea Dumnezeirii.
Citește mai departe...Paradisul – o realitate.
Chiar dacă pentru mulţi e greu de crezut, Paradisul a fost o realitate şi va deveni din nou o realitate. Nostalgia Paradisului o au toţi oamenii, fiecare în felul lui. Un indiciu că venim din Paradis este dorinţa comună de a ajunge acolo. Există peşti care s-au născut într-o zonă a lumii şi care se întorc de unde au emigrat părinţii lor, de unde au venit să-şi depună icrele, chiar dacă trebuie să parcurgă mii de kilometri. Şi noi vrem să ne întoarcem acolo unde protopărinţii noştri puteau să rămână (Gen. 2, 16.17) dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu şi nu şi-ar fi ales alt stăpân.
Măturam ieri un colţ de suflet
Doamne, mai plouă peste praful din mine
Să fiu curat găsit, ca tine.
Să dau şi altora daruri divine.
Intervievat: Beatrice Lospa
• In urma numeroaselor sondaje de opinie, adresandu-se intrebarea : "Cine este persoana care te-a influentat cel mai mult in viata ta?", 90 % dintre cazuri, raspunsul a fost O FEMEIE!... Cum s-ar explica o astfel de constatare realista?
Citește mai departe...Ciurea Beniamin
Cât din mesajul apreciatei scriitoare vi se aplică? Frământătoare întrebare la care - dispuse sau nu - cuplurile sunt obligate să dea un răspuns.
Mulţi oameni se îndrăgostesc, se căsătoresc şi consideră că misiunea lor este terminată. Ei tind să creadă că toate celelalte vor merge automat. Dar cu greu poate exista ceva mai departe de adevăr.
O căsnicie fericită nu vine în mod spontan sau prin şansă. Dimpotrivă, o căsnicie fericită presupune că doi oameni să rezolve atât dificultăţile mici, cât şi pe cele mari.
Citește mai departe...Beniamin Ciurea
În lumea de azi, am trecut de la găsirea lui Dumnezeu la găsirea de noi înşine. Dragostea a devenit pentru noi cea mai mare virtute, iar ura de sine cel mai mare păcat.
Totul a început inocent, dar s-a desfăşurat convingător şi acaparator. În loc să ne apropiem de Dumnezeu şi să ne facă liberi, să ne pese mai mult de ceilalţi, am ajuns să fim mult mai sensibili cu privire la noi înşine.
Astfel că accentul a căzut pe noi, ca oameni "în nevoie", de care s-a abuzat într-un fel sau altul, iar Dumnezeu a fost distribuit în rolul Marii Puteri, care aşteapta în culise semnul pentru a veni să ne vindece rănile. Mai mult chiar, a-i ajuta pe oameni să se simtă iubiţi a devenit misiunea centrală a bisericii.
Citește mai departe..."Timp de peste o mie de ani, poporul iudeu asteptase venirea Mantuitorului. Din acest eveniment ei isi legasera sperantele lor cele mai stralucite. In cantec si profetie, in slujba templului si rugaciunea de acasa, ei asezasera numele Lui. Si cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut.
Citește mai departe...
Doamne a trecut atât de mult timp de când s-au petrecut toate acestea, de când mi-au murit într-o singură zi toţi copiii şi de când m-am ales cu boala asta care nu îmi dă pace, încât am şi uitat cum arătam. Prietenii mei, prietenii cu care am crescut şi cu care am descoperit lumea, s-au speriat când m-au văzut. Pentru că nu l-au recunoscu în Iov care se scărpina cu un ciob şi care era plin de răni din cap până în picioare, pe Iov cel de odinioară cu care se jucau, cu care stăteau la poveşti, cu care se sfătuiau şi cu care îşi împărţeau bucuriile. Cred că dacă m-aş putea zări într-un colţ de apă nici eu nu m-aş mai recunoaşte Doamne.
Credinţa în general este ansamblul ideilor şi reprezentărilor acceptate în gândire şi manifestate în trăiri şi acţiuni concrete. Credinţa biblică este încredere în Dumnezeu şi în adevărul revelat de El cu privire la mântuire.
Speranţa este siguranţa că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini la vremea lor. Speranţa îmi apare ca un aspect al credinţei, credinţa care priveşte spre viitor. Cele două funcţionează împreună.
Cum se naşte credinţa
Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, sub influenţa Duhului Sfânt, privind la Isus Hristos care se descoperă în Biblie, se obţine încrederea în Autorul mântuirii noastre (Rom. 10, 17; Evrei 12, 2; Ioan 7, 17), dacă nu cădem în capcana mândriei (Ioan 5, 44) sau a lăcomiei (1Tim 6, 10).