Pilda nunţii fiului de împărat

Si fericirea are un vuiet...

Intr-o lume in care se alearga din zi in zi mai mult spre nicaieri, intr-o lume intunecata, rece si straina, oamenii viseaza sa gaseasca intr-o zi, adevarata fericire... Asadar, speranta la fericire traieste, oriunde si oricand, chiar si atunci cand durerea se "incapataneaza" sa ne arate contrariul.

DOR

EXPERIENŢE

Se împlineşte Cuvântul

Identitate pierdută

Sunt momente din viata mea în care ma "opresc" si ma debarasez de tot ce este în jur pentru a crea câteva clipe de discutie cu mine.

Ma-ntreb ce vreau sa fac mai departe, îmi pun tinte noi si-mi fac planuri pe care doresc sa le pun în aplicare ... si ma-ntreb în cele din urma. "Cine sunt eu?"

În acest editorial va invit la un dialog cu noi însine ca sa aflam "Cine suntem noi? Ce reprezentam?"

Momente din viata Domnului Isus Hristos

"Ii vor pune numele Emanuel...Dumnezeu cu noi."

"Din zilele vesniciei Domnul Isus Hristos era una cu Tatal; El era "chipul lui Dumnezeu", chipul maretiei si maiestatii Sale, "stralucirea slavei Lui". Si "pentru a arata aceasta slava, a venit El in lumea noastra. Pe acest pamant intunecat de pacat, El a venit sa descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi "Dumnezeu cu noi". De aceea s-a proorocit despre El ca "Ii vor pune numele Emanuel."

08.Valori creştine – credinţa, speranţa şi dragostea

            Credinţa în general este ansamblul ideilor şi reprezentărilor acceptate în gândire şi manifestate în trăiri şi acţiuni concrete. Credinţa biblică este încredere în Dumnezeu şi în adevărul revelat de El cu privire la mântuire.
            Speranţa este siguranţa că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini la vremea lor. Speranţa îmi apare ca un aspect al credinţei, credinţa care priveşte spre viitor. Cele două funcţionează împreună.

Cum se naşte credinţa
            Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, sub influenţa Duhului Sfânt, privind la Isus Hristos care se descoperă în Biblie, se obţine încrederea în Autorul mântuirii noastre (Rom. 10, 17; Evrei 12, 2; Ioan 7, 17), dacă nu cădem în capcana mândriei (Ioan 5, 44) sau a lăcomiei (1Tim 6, 10).

13.Caracterul – sinteză a personalităţii

            Caracterul este ansamblul însuşirilor esenţiale şi stabile care definesc relaţia persoanei cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul ambiant şi cu sine însuşi. Este omul cu defectele şi calităţile sale, cu succese şi lipsuri.
            Să enumerăm câteva însuşiri pozitive: onestitate, principialitate, nepărtinire, cinste, dragoste de oameni, respect faţă de adevăr, curaj, hărnicie, ordine, punctualitate, perseverenţă, demnitate, modestie, bunătate, răbdare, blândeţe, conştiinciozitate, stăpânire de sine, etc. Toate aceste caracteristici pozitive au opusul lor.
Formarea unui caracter creştin este sarcina întregii vieţi.
            Procesul de formare cuprinde eliminarea deprinderilor rele şi formarea celor bune. Pentru reuşită e nevoie de respectarea unor condiţii: alegerea unei direcţii corecte, consecvenţă şi perseverenţă în urmărirea scopului, evaluare şi eventual corectare şi conlucrare cu Dumnezeu.

O oază de pace în deşertul tensiunilor

Cei ce vorbesc despre Dumnezeu se straduiesc sa prezinte ceea ce spun. Vechiul si Noul Testament în lumina continuitatii învataturii bisericesti, reliefeaza paternitatea Sa universala.

Vrem să-L vedem pe Isus

Voicu Cristian

Ioan 15,20.21: “Nişte Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: Domnule am vrea să-L vedem pe Isus”.

Această cerere era în mare parte o cerere obişnuită şi cu toate acestea Domnul Isus s-a bucurat mult transformând obişnuitul într-un adevărat eveniment. De ce oare? Pentru că sosise timpul ca lucrarea Sa deja ajunsă la maturitate fiind cunoscută şi preţuită şi de cetăţenii greci să intre în faza finală şi anume faza pecetluirii cu sângele Său.

10.Respectarea ordinii universale

            Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei şi echilibrului în natură, societate şi în viaţa spirituală. Ordinea se întemeiază pe dragoste, dreptate şi bunătate. Cea mai mare poruncă cere să iubeşti (Luca 10, 27; Mat. 22, 37.38). Ea este eternă, afirmată puternic în Vechiul Testament (Deut. 6, 4-5) şi repetată în Noul Testament – Ioan 13, 34. Poruncile Decalogului arată felul în care se manifestă dragostea în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii (Exod 20, 2-17). Ele cer respect şi închinare faţă de Fiinţa supremă

O FEMEIE IDEALA

Intervievat: Beatrice Lospa

•  In urma numeroaselor sondaje de opinie, adresandu-se intrebarea : "Cine este persoana care te-a influentat cel mai mult in viata ta?", 90 % dintre cazuri, raspunsul a fost O FEMEIE!... Cum s-ar explica o astfel de constatare realista?

EDITORIAL

11:57

Cu ceva timp în urma, am fost invitat la o întâlnire de tineret pentru a prezenta un seminar intitulat "CURAJUL DE A FI DIFERIT".

Era o întâlnire foarte importanta pentru mine si bineînteles ca m-am pregatit întocmai. În mintea mea era totul foarte clar cu privire la modul în care se va desfasura programul. Asa ca iata: veni si ziua când trebuia sa ajung la întâlnirea cu pricina.

EDITORIAL

Cărări vechi

"Asa vorbeste Domnul: Stati în drum, uitati-va, si întrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna; umblati pe ea si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!" Ierimia 6:16  

Am ajuns acolo si împreuna cu doi dintre prietenii mei am fost întâmpinati de bunicii Nataliei. Am fost invitati în casa si primul lucru care mi-a atras privirea a fost un "Goblen" pe care scria: Isaia 1:18 " Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna."

Patru vecini ciudaţi

Au fost odata patru vecini ciudati care se numeau: CINEVA, FIECARE, ORICINE si NIMENI.

Modul lor de viata era religios. De exemplu: CINEVA îsi barfea vecinul, FIECARE stia ca acest lucru este pacat. ORICINE putea sa refuze sa asculte, dar ... NIMENI n-o facea... ORCINE stia ca FIECARE vorbea despre CINEVA, dar NIMENI nu le întrerupea conversatia.

Toti apartineau aceleiasi biserici. FIECARE voia sa se închine, dar nu mergea la biserica deoarece nu vorbea cu ORICINE.

DOMNUL MEU

culeasa de Petrache Aurelia

Domnul meu si Dumnezeul meu, din vesniciile nesfarsite,
Cu infinita dragoste, ne-ai chemat pe nume,
Ne-ai purtat pe brate, si inca vrei sa ne porti.
Si tot din vesnicii Te-ai ingrijit sa nu ratacim,
Sa avem o cale, un adevar si adevarata Viata!

MOMENTE DIN VIAŢA DOMNULUI ISUS

Vi s-a născut un mântuitor

Mântuitorul promis primei perechi a venit pe Pamânt. Domnul Hristos, Împaratul Slavei S-a dezbracat de natura cereasca pentru a îmbraca natura omeneasca.

EDUCAŢIE

Autoritate si disciplina (partea a II-a)

Disciplina salvatoare, mântuitoare are câteva trasaturi dupa care se poate recunoaste. Aceste caracteristici pot fi considerate chiar atitudini si actiuni manifestate de parinti în educarea copilului lor.

09.Sănătate şi religie

            În ciuda părerii larg răspândite, religia autentică se împacă bine cu sănătatea. Ba mai mult preocuparea pentru sănătate nu poate lipsi din adevărata religie (1 Petru 2, 11). Isus Se interesa de omul întreg (Mat. 9, 35-37). Educaţia adevărată include toate aspectele fiinţei umane.

SĂNĂTATE

Când presiunea sanguină este scăzută

06.Închinarea biblică – testul final al credincioşiei

            Închinarea este atitudinea de respect suprem faţă de fiinţa sau lucrul considerat ca fiind cel mai important: devoţiune, omagiu, supunere, adorare. Singura Fiinţă demnă de închinare este Dumnezeu care posedă măreţia şi bunătatea descrise în altă conferinţă.
            Închinarea este stârnită de cunoaştere, admiraţie, încântare, umilinţă, respect suprem şi spirit de devoţiune. „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Mat. 4, 10).
            Aspecte ale închinării
            În închinare distingem patru aspecte: obiectul închinării, forma închinării, spiritul închinării şi timpul special dedicat închinării. Obiectul închinării îl găsim în porunca lui Isus, forma, în porunca II (Ioan 4, 23), spiritul în porunca III, iar timpul special pentru închinare în porunca IV din Decalog. Respectarea poruncii a patra are cea mai intimă relaţie cu închinarea. Dacă lumea ar fi respectat-o de la început n-ar mai fi putut să apară politeismul, ateismul, evoluţionismul, panteismul şi secularismul.
           

02.Sursa cunoştinţelor esenţiale

            Omul are nevoie să se cunoască pe sine, să-L cunoască pe Dumnezeu, legile naturii create de El şi legile morale, precum şi rostul său în lume. Dar noi suntem fiinţe limitate intelectual, temporal, spaţial şi moral şi prin noi înşine nu suntem în stare să ajungem la adevăr. Concluziile ştiinţei, părerile filosofilor, tradiţiile religioase şi deciziile sinoadelor bisericeşti, precum şi alte surse de cunoaştere cum ar fi intuiţia mistică, yoga, meditaţia transcedentară, cărţile „sfinte” ale popoarelor cum ar fi Coranul, cărţile hinduse şi ale altor popoare, nu oferă o bază sigură pentru cunoaşterea care duce la mântuire. Singura cale care ne duce la înţelegerea adevărului mântuitor este revelaţia. Revelaţia generală şi revelaţia specială.
Revelaţia generală
            Natura, istoria şi structurile vii, în special structura fiinţei umane, ne oferă argumente suficiente în favoarea existenţei unei Fiinţe creatoare care stă la baza întregii existenţe. Natura vorbeşte despre Dumnezeu, despre puterea şi înţelepciunea Sa (Psalmi 19, 1-6).

MOMENTE DIN VIAŢA DOMNULUI ISUS

Suirea la Ierusalim

La această vârstă copilul era instruit în cele religioase, el trebuind să participe la sărbătorile şi ceremoniile sfinte.

"Ca toţi izraeliţii devotaţi, Iosif şi Maria s-au dus în fiecare an să ia parte la praznicul Paştelor, şi când Isus a atins vârsta cerută, L-au luat şi pe El cu ei.

Momente din viata Domnului Isus Hristos

"Timp de peste o mie de ani, poporul iudeu asteptase venirea Mantuitorului. Din acest eveniment ei isi legasera sperantele lor cele mai stralucite. In cantec si profetie, in slujba templului si rugaciunea de acasa, ei asezasera numele Lui. Si cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut.

03.Poţi să fii „ca Dumnezeu”?

            Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înţeles că va dobândi o stare de existenţă superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu.   În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârşit în caracter după cum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înţelepciune, putere şi existenţă veşnică.
            Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa şi dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepţii.